Apa reprezintă peste 70% din greutatea corpului omenesc; ea este prezentă atît în interiorul celulelor, intrînd în componenţa acestora, cît şi în exteriorul lor, în lichidele circulante (sînge, limfă), lichidul cefalorahidian, sucul gastric etc.
Apa reprezintă 94—99% din aceste lichide ale organismului, care mai conţin diverse alte elemente necesare vieţii şi anume săruri (de sodiu, potasiu, calciu, magneziu şi clor) — iar sîngele mai conţine acid carbonic şi proteine.
Numai sîngele reprezintă 7,7% din greutatea corpului, adică între 4 şi 71/2 litri.
Apa în organism este în continuă mişcare. În timp ce o importantă cantitate se elimină prin urină, transpiraţie şi prin plămîni, mecanisme nervoase specializate semnalează pierderile prin senzaţia de sete, obligîndu-ne a le înlocui. Astfel, pierderea zilnică de apă este cifrată la aproximativ 21/2 litri, iar recuperarea acestei cantităţi se face: cca l litru prin alimente (toate alimentele conţin o oarecare cantitate de apă), cca. 300 ml prin oxidarea acestor alimente, rămînînd ca aproximativ 1,2 litri să fie recuperaţi prin consum direct de lichide.
În timpul efortului muscular, pierderile de apă prin transpiraţie şi respiraţie se măresc de 2 ori şi chiar mai mult, mărind astfel şi necesarul de lichid înlocuitor. Pierderile acestea prin sporirea activităţii musculare sînt datorate în primul rînd nevoii de a menţine la un nivel constant temperatura corpului (prin evaporarea transpiraţiei) şi trecerii prin plămîni a unei mai mari cantităţi de aer, care se încarcă cu vapori de apă.
Cu cît este mai mare efortul şi se consumă mai multe calorii, cu atît creşte pierderea de apă. Această creştere a fost evaluată la l ml pentru fiecare calorie, ceea ce înseamnă că în timpul unei ascensiuni pe munte sau în timpul parcurgerii unei distanţe mari, cu poveri însemnate, omul poate pierde 3—4—6 litri de apă şi chiar mai mult. Dacă ţinem seama că o dată cu transpiraţia se pierd şi mari cantităţi de săruri şi în special de clorură de sodiu (sare de bucătărie), este lesne de înţeles de ce înlocuirea simplă a apei este insuficientă.
Setea nu poate fi potolită prin consumul unor mari cantităţi de apa deodată. Dacă drumeţul, în timpul unui drum anevoios, a fost lipsit de posibilitatea de a bea din cînd în cînd apă, o dată ajuns la izvor el va greşi dacă va bea cantităţi mari; senzaţia de sete va persista încă 30 de minute după ce au fost depăşite nevoile de apă ale organismului. De aceea, se impune ca drumeţul, după ce a consumat 200—400 ml de apă să aştepte 10—20 de minute, eventual să mai bea 200—300 ml şi numai după alte 10—20 de minute, dacă setea persistă, să-şi completeze pierderile.
Apa sărată, apa minerală sau sucurile de fructe înlocuiesc cu mai mult succes pierderile de lichide, pentru că redau organismului şi o parte din sărurile pierdute; senzaţia de sete dispare astfel mai repede, iar transpiraţia scade.
Lichidele calde (zeama caldă de compot, supele, ciorbele) fac de asemenea să dispară mai curînd senzaţia de sete şi înlocuiesc într-un mod mai blînd apa pierdută. Consumul „pe sete” de mari cantităţi de lichide reci sau „de la gheaţă” este o violenţă la adresa organismului; în afară de faptul că nu opreşte transpiraţia şi nu potoleşte setea, răcirea bruscă a organismului după efort poate fi deosebit de dăunătoare sănătăţii.
Băuturile alcoolice nu sînt potrivite sub nici o formă să înlocuiască pierderile de apă din timpul eforturilor fizice. Ele trebuie interzise în timpul drumeţiei şi cu atît mai mult pentru a „potoli setea”. Nici vinul, nici şpriţul şi nici berea nu trebuie consumate în timpul drumeţiei decît după mese şi în cantităţi mici. Alcoolurile tari, atît de apreciate de unii pentru „a se încălzi” după un drum de iarnă, nu fac altceva decît să mascheze pentru moment senzaţia de frig ; în realitate alcoolul consumat după oboseală face să scadă capacitatea organismului de a se reface, măreşte oboseala şi este profund dăunător.
Numai sîngele reprezintă 7,7% din greutatea corpului, adică între 4 şi 71/2 litri.
Apa în organism este în continuă mişcare. În timp ce o importantă cantitate se elimină prin urină, transpiraţie şi prin plămîni, mecanisme nervoase specializate semnalează pierderile prin senzaţia de sete, obligîndu-ne a le înlocui. Astfel, pierderea zilnică de apă este cifrată la aproximativ 21/2 litri, iar recuperarea acestei cantităţi se face: cca l litru prin alimente (toate alimentele conţin o oarecare cantitate de apă), cca. 300 ml prin oxidarea acestor alimente, rămînînd ca aproximativ 1,2 litri să fie recuperaţi prin consum direct de lichide.
În timpul efortului muscular, pierderile de apă prin transpiraţie şi respiraţie se măresc de 2 ori şi chiar mai mult, mărind astfel şi necesarul de lichid înlocuitor. Pierderile acestea prin sporirea activităţii musculare sînt datorate în primul rînd nevoii de a menţine la un nivel constant temperatura corpului (prin evaporarea transpiraţiei) şi trecerii prin plămîni a unei mai mari cantităţi de aer, care se încarcă cu vapori de apă.
Cu cît este mai mare efortul şi se consumă mai multe calorii, cu atît creşte pierderea de apă. Această creştere a fost evaluată la l ml pentru fiecare calorie, ceea ce înseamnă că în timpul unei ascensiuni pe munte sau în timpul parcurgerii unei distanţe mari, cu poveri însemnate, omul poate pierde 3—4—6 litri de apă şi chiar mai mult. Dacă ţinem seama că o dată cu transpiraţia se pierd şi mari cantităţi de săruri şi în special de clorură de sodiu (sare de bucătărie), este lesne de înţeles de ce înlocuirea simplă a apei este insuficientă.
Setea nu poate fi potolită prin consumul unor mari cantităţi de apa deodată. Dacă drumeţul, în timpul unui drum anevoios, a fost lipsit de posibilitatea de a bea din cînd în cînd apă, o dată ajuns la izvor el va greşi dacă va bea cantităţi mari; senzaţia de sete va persista încă 30 de minute după ce au fost depăşite nevoile de apă ale organismului. De aceea, se impune ca drumeţul, după ce a consumat 200—400 ml de apă să aştepte 10—20 de minute, eventual să mai bea 200—300 ml şi numai după alte 10—20 de minute, dacă setea persistă, să-şi completeze pierderile.
Apa sărată, apa minerală sau sucurile de fructe înlocuiesc cu mai mult succes pierderile de lichide, pentru că redau organismului şi o parte din sărurile pierdute; senzaţia de sete dispare astfel mai repede, iar transpiraţia scade.
Lichidele calde (zeama caldă de compot, supele, ciorbele) fac de asemenea să dispară mai curînd senzaţia de sete şi înlocuiesc într-un mod mai blînd apa pierdută. Consumul „pe sete” de mari cantităţi de lichide reci sau „de la gheaţă” este o violenţă la adresa organismului; în afară de faptul că nu opreşte transpiraţia şi nu potoleşte setea, răcirea bruscă a organismului după efort poate fi deosebit de dăunătoare sănătăţii.
Băuturile alcoolice nu sînt potrivite sub nici o formă să înlocuiască pierderile de apă din timpul eforturilor fizice. Ele trebuie interzise în timpul drumeţiei şi cu atît mai mult pentru a „potoli setea”. Nici vinul, nici şpriţul şi nici berea nu trebuie consumate în timpul drumeţiei decît după mese şi în cantităţi mici. Alcoolurile tari, atît de apreciate de unii pentru „a se încălzi” după un drum de iarnă, nu fac altceva decît să mascheze pentru moment senzaţia de frig ; în realitate alcoolul consumat după oboseală face să scadă capacitatea organismului de a se reface, măreşte oboseala şi este profund dăunător.
Sursa:Ghid medical al drumetului Alex Barbuceanu
