Drumeţul nu este un simplu călător, ci un sportiv care foloseşte soarele, aerul, apa, frumuseţile naturii şi minunile făurite de om, pentru a se căli, pentru a-şi îmbogăţi mintea, pentru a-şi reface forţele, în sensul cel mai adevărat al cuvîntului.
Soarele, prietenul drumeţului ce trece prin păduri, poate deveni duşman pentru drumeţia în loc deschis. Soarele utilizat în mod raţional aduce elemente de călire deosebite : intensifică arderile din organism, accentuează astfel consumul de oxigen, face să crească numărul de globule roşii din sînge şi le îmbogăţeşte cu mai mult fier, ajută la formarea vitaminei D în piele şi, prin intermediul sistemului nervos, produce bună dispoziţie.
Dimineaţa, cînd nu bate puternic vîntul şi soarele a răsărit, drumeţul poate călători în şort şi maiou, dar numai dacă pielea este dinainte pigmentată (bronzată), adică se poate apăra de surplusul de raze ultraviolete şi infraroşii. Către prînz (Între orele 11 —15), cînd radiaţia calorica (raze infraroşii) a soarelui este maximă, nici celui mai „bronzat” drumeţ nu-i este permis să călătorească cu umerii şi capul descoperit; acumularea de căldură solară va fi atît de mare, încît, adăugată la căldura produsă de propriul corp în plin efort muscular, poate provoca supraîncălzirea cu micşorarea randamentului sau chiar cu fenomene de îmbolnăvire acută (insolaţie). Drumeţul neobişnuit încă cu soarele riscă să se aleagă cu un eritem solar grav şi chinuitor, dacă se va lasă înşelat de briza răcoroasă a înălţimilor şi va merge cu trunchiul descoperit, pe vreme cu soare.
Pentru a evita insolaţia, în primul rînd se va proteja capul cu un acoperămînt uşor (şapcă, pălărie) şi de culoare deschisă, sau cu o simplă batistă umezită din cînd în cînd. Băile de soare, în timpul popasurilor sau zilelor de odihnă, trebuie făcute cu grijă şi treptat: în prima zi expunerea la soare se va face timp de 5 minute, expunîndu-se în mod egal fiecare latură a corpului. În zilele următoare, timpul de expunere se poate mări cu 5 minute zilnic la mare, cu 7 minute la munte, pînă la o oră (la mare) şi l ½a oră la munte. Astfel pielea va căpăta o culoare omogenă (pigmentare melanică), iar efectul curei de soare va fi maxim.
Expunerea nechibzuită la soare poate provoca arsuri şi complicaţii foarte neplăcute. Femeile nu vor face băi de soare în timpul menstrelor. Utilizarea grăsimilor şi cremelor pentru protejarea pielii este admisibilă numai dacă în fiecare zi se poate face baie de curăţenie (altfel pielea se acoperă cu un strat de grăsime îmbîcsită cu praf şi microbi).
În timpul unor tulburări ca diaree, febră, dureri în gît etc., nu se stă la soare. De asemenea, cei care nu se simt bine la soare (obosesc, capătă slăbiciuni, ameţeli) vor micşora timpul de expunere sau vor renunţa complet, adresîndu-se la prima ocazie unui medic (pentru a stabili cauzele).
Insolaţia este urmarea imprudenţei de a sta multă vreme cu capul descoperit în bătaia soarelui şi se manifestă prin febră mare, frisoane, dureri de cap, congestia feţei, greţuri, vărsături şi chiar leşinuri.
Primul ajutor se dă prin transportarea bolnavului la umbră, aşezarea lui culcat, cu capul şi umerii mai sus. Bolnavul este stropit uşor cu apă rece, i se pun comprese cu apă la cap (nu gheaţă), apoi este transportat culcat în interiorul unui adăpost unde se continuă îngrijirile cu comprese, fricţiuni răcoritoare (alcool, oţet). Arsurile provocate de soare se tratează cu unguente, ca jecolanul, iar dacă băşicuţele s-au spart se unge cu aureociclină, apoi cu jecolan.
Băile de aer sînt expuneri ale corpului descoperit la efectele aerului în mişcare. Aceste băi se fac o dată pe zi la umbră nici pe stomacul gol şi nici imediat după masă. Începute în timp de vară, dacă se fac cu regularitate, băile de aer pot fi continuate şi iarna. Durata băilor de aer, de 5—10 minute la început, va fi prelungită cu 3—5 minute zilnic, pînă la l—2 ore. Baia de aer se întrerupe la primul fior de frig, în mod obligatoriu.
Drumeţul poate face băi de aer în timpul popasurilor sau seara înainte de culcare. Băile de aer stimulează metabolismul (schimburile din organism), tonifică sistemul termoregulator şi activează circulaţia sanguină. Astfel organismul devine mai rezistent la intemperii şi la infecţii de tot felul. Băile reci sînt — de asemenea — stimulatoare ale sistemului nervos şi prin aceasta ale întregului organism. Apa (de rîu sau lac) trebuie să aibă o temperatură de 17—18° (numai celor deosebit de antrenaţi li se poate permite baia la orice temperaturi). Baia nu se face imediat după masă şi nici imediat după eforturi fizice sau transpiraţii abundente, ci după o odihnă de 5—20 de minute. Durata primelor băi va fi de 2—5 minute şi se poate mări treptat pînă la 30 de minute (dacă apa are o temperatură mai ridicată). Baia trebuie întreruptă la apariţia frisonului. Drumeţul poate înlocui baia rece prin fricţiuni cu apă rece de munte.
Gimnastica. Oricît ar părea de curios, drumeţul trebuie să ştie să facă gimnastică atît dimineaţa la sculare, cît şi în timpul popasurilor, fie de cît de scurte. Mişcările de gimnastică, ordonate şi făcute cu regularitate, au o influenţă favorabilă pentru întregul organism (dimineaţa) şi scot din contractură sau inactivitate diverse grupe de muşchi (după o etapă de drum). Gimnastica completează în mod fericit celelalte metode de călire a organismului şi practicarea ei în timpul drumeţiei face ca acest sport să dea cele mai depline satisfacţii.
sursa: Ghid medical al drumetului: Alex Barbuceanu
