Drumeţia este sportul cu cei mai mulţi adepţi, deşi nu este sportul cel mai uşor. Drumeţul nu este un simplu călător cu trenul sau cu automobilul, ci este un creator de itinerarii, un cercetător al naturii şi al vieţii, iar în mod deosebit el este un sportiv care îşi întăreşte organismul, şi-l căleşte şi îl odihneşte în mod activ.
Să nu-l confundăm deci pe drumeţ cu „vizitatorul” care coboară din autobuz pentru a se dezmorţi sau pentru a vizita un muzeu şi nici cu „turistul” care ajunge la cabană cu telefericul, face o seară de dans şi se reîntoarce acasă purtat, la fel ca la venire, de alte mijloace decît propriile lui picioare. Fără să negăm părţile pozitive ale „vizitării” simple sau ale „turismului” mecanizat, drumeţia are o sferă mai largă, le cuprinde şi mai ales se bazează pe efort fizic complex, pe activitate sportivă.
Pentru tineret şi pentru cei ce în mod obişnuit depun o activitate fizică prin ocupaţie sau prin obicei, pregătirea nu este o problemă şi drumeţia poate începe oricînd; organismul se va adapta repede şi în condiţii bune. Pentru cealaltă categorie de oameni însă, care duc în mod obişnuit o viaţa sedentară, în birouri, laboratoare etc. şi care — în mod greşit — nu practică gimnastica sau vreun sport şi nici nu obişnuiesc că meargă pe jos, ascensiunea unui munte sau plecarea în excursie pe jos necesită o pregătire, care îl va scuti pe drumeţ atît de neplăcerile primelor zile (sufocări, oboseală excesivă etc.), cît şi de unele urmări ce privesc sănătatea însăşi.
Astfel, în primul rînd, bolnavii de inimă, cei care au dese crize de sufocare, cei ce-şi simt inima bătînd sau au dureri în zona inimii, nu vor pleca în drumeţie fără avizul medicului.
Cu 10—20 de zile înainte de plecare, cei ce fac parte din categoria de mai sus şi nu sînt bolnavi de inimă vor începe exerciţii fizice, mărind treptat şi zilnic efortul : gimnastică dimineaţa (3—20 de minute) şi mers pe jos, în pas normal, l —10 km zilnic. Acest antrenament, uşor de executat, va face ca drumeţia încă din primele ore să constituie o plăcere şi totodată să fie deosebit de folositoare întăririi organismului. De asemenea, în perioada de antrenament sînt tot atît de indicate practicarea gradată a unui sport de mişcare, duşurile reci, masajul şi exerciţiile de respiraţie.
Obiectele ce urmează a fi luate în drumeţie trebuie puse deoparte cu multe zile înainte, bucată cu bucată şi chibzuind necesitatea fiecăruia. În primul rînd atenţia drumeţului va fi îndreptata către sacul de spate, pentru că nu este admisibil a se pleca nici cu valize, nici cu serviete sau sacoşe. Sacul de spate are avantajul (prin purtarea lui în spinare şi în special pe umeri) că se adaugă greutăţii corpului în modul cel mai potrivit, distribuindu-şi apăsarea pe întregul trunchi şi în mod egal pe coloana vertebrală şi pe cele două membre inferioare. Purtarea de greutăţi în mîini sau la şold modifica echilibrul corpului, deformează ţinută în mers, solicitînd unele grupe de muşchi mai mult decît pe altele şi provocînd astfel oboseala prematură (fig. 1).
Fig.1. a) Repartizarea egală a greutăţii duse pe umeri; b) Deformarea coloanei vertebrale şi repartiţia inegală a poverii duse în mînă.
Dar sacul de spate trebuie să îndeplinească unele condiţii şi anume:
— să aibă curelele ce se petrec peste umeri reglabile, cît mai late (pentru a apăsa pe o suprafaţă mai mare), cît mai moi (pentru a nu răni umărul) dar nici atît de moi încît să se răsucească (deci nu de pînză, nici de sfoară, nici de metal; preferabil de piele sau din mai multe straturi de doc întărite prin cusături);
— să fie potrivit ca mărime pentru persoana ce-l va purta;
— să aibă un dispozitiv care ţine partea de jos a sacului departe de spate (pentru a permite circulaţia aerului şi a evita transpiraţia).
Acest dispozitiv trebuie să fie (fig. 2) uşor şi să se aplice astfel încît să nu rănească regiunea lombară, pe care se sprijină;
— să nu aibă pe piept alte curele sau legături care ar împiedica respiraţia (mişcările toracelui);
— să fie confecţionat în cea mai mare parte din ţesătură impermeabilizată, dar prin care aerul poate circula.
Fig.2. — Depărtătorul sacului de spate se sprijină sau pe coaste (a) sau pe osul sacru (b); niciodată pe regiunea renală, neprotejată de oase.
Cît de greu poate fi sacul de spate? Este interesant de ştiut că efortul fizic maxim normal, pentru o persoană tînără şi cu antrenament, este să ducă în spate 27 kg pe o distanţă de 30 km (drum fără urcuş sau coborîş) în timpul unui asemenea efort se consumă aproape 4 300 de calorii, adică valoarea a peste 4 kg carne de vită sau 30 de ouă sau peste 10 kg de peşte. Uneori, pe drumuri de munte sau în condiţii meteorologice grele, drumeţul este solicitat la un efort asemănator sau chiar la eforturi cu mult mai mari, ţinînd seama de urcuş sau alte greutăţi (drum accidentat, periculos etc.). Pentru a putea face faţă cu succes la asemenea situaţii neprevăzute drumeţul trebuie să poarte greutăţi cît mai mici.
Drumeţul nu merge numai cu gîndul de a ajunge la capătul drumului, ci merge ca să cunoască şi să admire locurile prin care trece.
Cu peste 20 kg în spate şi la urcuş sau drum accidentat, drumeţia nu mai este o plăcere. Deci, greutatea purtata în drumeţie să nu depăşească sub nici o formă 20 kg, nici chiar pentru cei bine antrenaţi. Un calcul simplu arată că urcuşul pe munte provoacă o cheltuială de energie de peste l 300 de calorii pe oră ; acelaşi calcul arată că în 3 ore şi jumătate de urcuş se cheltuieşte aceeaşi energie ca într-un marş de 30 km cu 27 kg în spate (adică circa 6 ore de mers).
În cele de mai sus am urmărit să demonstrăm de ce este atît de important ca greutatea purtată în timpul drumeţiei să fie cît mai mică.
Astfel, în mod orientativ, putem fixa următorul barem — în legătură cu vîrsta, sexul, gradul de antrenament şi cu felul drumeţiei — al greutăţii medii a sacului de spate :
Vîrsta La drum drept, antrenat kg La drum drept, neantrenat ; la urcuş, antrenat kg* La urcuş. Neantrenat kg*
10-12 ani 2-3 kg
13-15 ani 3-5 kg
16-17 ani 5-7 kg
18-21 de ani 7-10 kg
Peste 21de ani 10-15 kg
* Fetele către cifra cea mai mică; băieţii către cifra cea mai mare.
Desigur, aceste cifre pot fi depăşite, în primul rînd potrivit cu dezvoltarea muşchilor şi gradul de antrenament.
Îmbrăcămintea drumeţului. Printre pregătirile cele mai de seamă în vederea drumeţiei figurează şi alegerea îmbrăcămintei. Îmbrăcămintea are o importanţă deosebită chiar şi în viaţa obişnuită, cu atît mai mult în timpul drumeţiei. Corpul omenesc este acoperit cu haine, în primul rînd, pentru a fi ajutat să-şi menţină temperatura constantă (37°), la adăpost de influenţa căldurii excesive sau a frigului. Hainele însă nu trebuie să oprească sau să îngreuieze evaporarea transpiraţiei şi schimbarea continuă a aerului încărcat cu vaporii de la suprafaţa pielii. Totodată, hainele trebuie să protejeze corpul de lovituri, zgîrieturi etc., lăsîndu-i toate mişcările libere şi permiţînd ca sîngele să circule normal în toate segmentele.
Încălţămintea cea mai potrivita trebuie, la rîndul ei, să îndeplinească unele condiţii de mare importanţă :
— să fie permeabilă pentru aer şi astfel să nu oprească transpiraţia (deci nu de gumă, cauciuc şi nici din material plastic compact);
— cu cît drumul este mai accidentat (munte, pietriş), talpa trebuie să fie mai groasa, pentru ca piciorul să nu simtă asperităţile drumului, dar în acelaşi timp să rămînă elastică, pentru a nu împiedica mersul normal;
— să fie comodă ca format şi mărime şi adaptată la picior (purtată). Nu se pleacă la drum cu „ghete noi”, pentru că ivirea unor surprize neplăcute — ca rosăturile, bătăturile etc. — poate împiedica continuarea drumului;
— să fie cît mai uşoară ;
— să cuprindă complet glezna.
Bocancii obişnuiţi din piele pot îndeplini toate aceste condiţii.
Dintre tipurile de încălţăminte ce pot fi utilizate cu succes în drumeţie amintim ghetele de baschet, care sînt o combinaţie de gumă şi pînză prin care aerul circulă cu uşurinţă, au talpa suficient de groasă şi elastică, sînt comode, uşoare şi îmbracă complet glezna. Defectul acestui fel de încălţăminte este că se umezeşte repede prin ploaie sau prin mersul în iarbă umedă; în schimb se usucă mai uşor decît încălţămintea de piele.
Pentru ca piciorul să stea comod în încălţăminte şi să nu sufere din cauza transpiraţiei, este recomandabil să se poarte 2 perechi de ciorapi, dintre care o pereche de bumbac, pentru a absorbi transpiraţia şi cealaltă de lînă moale (pe deasupra) care permite aerului să circule.
Deci o pereche de bocanci sau ghete de baschet, 2—3 perechi de ciorapi de lînă şi 2—3 de bumbac. Mai mult nu trebuie, pentru că drumeţul poate să-şi spele ciorapii singur, ori de cîte ori este nevoie.
Hainele pentru timp de vară, călduros, trebuie să fie uşoare, suficient de largi şi comode, pentru a nu stînjeni mişcările şi a permite ca în jurul corpului să existe în permanenţă o pătură de aer. Hainele drumeţului trebuie să fie confecţionate dintr-o ţesătură permeabilă pentru aer, prin care să poată ieşi transpiraţia. Nu se admit hainele de piele, plastic compact sau ţesături cauciucate, decît ca îmbrăcăminte de protecţie contra intemperiilor. Pe piele se vor purta maiouri de bumbac, iar pentru nopţile răcoroase, pulovere uşoare dar groase, de lînă.
Deci, pantalon (fustă), bluză de trening sau o confecţie largă şi simplă, chiloţi de bumbac, maiou şi cămaşă de bumbac. Pentru cap, pălărie, şapcă de pînză sau basc.
În sacul de spate: l—2 maiouri, l—2 cămăşi, l—2 chiloţi de bumbac, un pulover de lînă cu mîneci şi o haină uşoară de ploaie (plastic sau ţesătură impermeabilizată), care va folosi şi împotriva vîntului.
Iarna, îmbrăcămintea va fi de tip „schi” sau „trening”, completată cu un pulover de lînă mai dens, o haină căptuşită, mănuşi şi căciulă de stofă sau lînă.
Alte obiecte necesare drumeţului. Dacă socotim că briceagul este un obiect de mare necesitate la drum, că trebuie să avem la noi un chibrit şi că săpunul, prosopul (fie şi de hîrtie), batistele, ochelarii de soare sau bidonul de apă sînt de asemenea indispensabile, mai există obiecte de mare valoare la drum, chiar şi atunci cînd le posedă numai unul sau numai unii componenţi ari grupului de drumeţi. Un asemenea obiect este termosul, preţios în special pentru faptul că poate menţine o băutură caldă (cafea, cacao, ceai) sau rece, reconfortantă.
Sursa:Ghid medical al drumetului – Alex Barbuceanu.
