«Orientare» înseamnă să afli sau să stabileşti:
– Punctele cardinale;
– Locul unde te afli, de unde pleci;
– Locul în care vrei să ajungi şi direcţia de mers.
Înainte de a pleca (încotro?) e obligatoriu să ştii unde eşti. Determinarea cu precizie a poziţiei necesită hartă, busolă, sextant, ceas, tabele de navigaţie; mai nou – un aparat GPS.
Dar se poate şi mai simplu.
Cu harta şi busola:
Harta este o reprezentare grafică a terenului, a peisajului. Scara hărţii reprezintă raportul dintre distanţa pe hartă şi distanţa pe teren. De exemplu, scara 1:50.000 înseamnă că 1 cm pe hartă reprezintă 500 m pe teren. Aproape sigur că partea de sus a harţii este spre Nord, dreapta spre Est etc. Formele de relief, drumurile, localităţile etc. sunt reprezentate prin semne şi simboluri grafice explicate de «legenda» hărţii, înscrisă într-un colţ.
Dacă nu ai o hartă, fă-ţi una. Desenează tu împrejurimile şi semnele de reper mai îndepărtate pe care le vezi sau le cunoşti. Completeaz-o pe măsură ce înaintezi – ca să nu ajungi să te învârteşti în cerc.
Bagă harta într-o husă de protecţie confecţionată din pânză sau plastic. Nu o împacheta laolaltă cu restul echipamentului, ci bag-o în sânul cămăşii sau într-un buzunar.
Poţi copia o hartă: înnegreşte-o pe dos cu creionul sau cu cărbune (în loc de indigo), apoi aşeaz-o peste o foaie de hârtie albă şi scrie sau desenează pe faţa hărţii cu un vârf ascuţit sau cu un creion. Hârtia poate fi înlocuită cu: tablă de la o cutie de conserve, dosul unei bucăţi de scoarţă de copac (preferabil mesteacăn), o bucată de cămaşă.
Busola. O busolă «de teren» are următoarele calităţi: acul magnetic stă într-un lichid care-i amortizează vibraţiile; cadranul este marcat în grade; vizorul (cu care se ţintesc punctele de reper) este rabatabil; carcasa are o muchie dreaptă, paralelă cu axa vizorului.
În afară de busola ta sau cea găsită în trusa de salvare a avionului ori a bărcii, mai poţi lua sau demonta orice busolă găsită la bordul automobilului, vasului sau avionului defect {atenţie: îndepărtează magneţii de compensare fixaţi pe carcasa busolei de avion sau de navă).
Nu uita de corecţiile indicate pe hartă pentru abaterea magnetică (de obicei câteva grade).
Nu folosi busola lângă obiecte metalice sau aparate generatoare de câmp electric sau magnetic.
Verifică mereu, comparând des indicaţia busolei cu cerul nopţii. Cum afli locul în care te afli:
– Urcă-te pe o înălţime, un deal, într-un copac, pe un acoperiş de pe care sa poţi vedea o suprafaţă mare de teren;
– Orientează harta (Nordul hărţii spre Nordul geografic) cu ajutorul busolei;
– Alege în teren două puncte de reper vizibile, cât mai importante: localităţi, vârfuri de munte, lacuri etc; să fie amplasate astfel încât cele două direcţii, din locul unde te afli până la ele, să facă un unghi de aproximativ 90°;
– Identifică cele două puncte pe hartă;
– Ţinteşte prin vizorul busolei primul punct de reper şi măsoară unghiul făcut de această direcţie cu Nordul (se numeşte azimut);
– Trasează cu creionul pe hartă o linie care trece prin primul punct de reper şi are înclinarea faţă de direcţia Nord-Sud egală cu valoarea azimutului;
– Repetă ultimele manevre şi pentru al doilea punct de reper;
– La intersecţia celor două linii trase pe hartă este locul în care te afli.
Aparatura portabilă de poziţionare GPS (Global Positioning System) se bazează pe un sistem de sateliţi militari americani, puşi gratuit la dispoziţia publicului. Pe ecranul unui mic aparat special de emisie-recepţie (greutate sub 300 g) alimentat de la baterii se poate afla, oriunde pe glob, 24 ore din 24: poziţia (latitudine şi longitudine cu precizie de 50 m), altitudinea, direcţia punctelor cardinale N-S. Aparatele mai perfecţionate prezintă chiar şi o hartă a zonei în care se află.
Fără busolă – orientarea se poate face cu ajutorul:
– corpurilor cereşti (soare, luna, stele);
– vieţuitoarelor (plante şi animale);
– semnelor naturale;
– cu o busolă improvizată: lamele de ras, construite din oţel superior, sunt uşor magnetizate. O lamă aşezată pe suprafaţa unei ape liniştite pluteşte şi se va roti orientându-se în direcţia Nord-Sud. Pentru siguranţă repetă de mai multe ori operaţiunea de aşezare şi rotire a lamei pe apă.
Păstrarea direcţiei de mers dacă n-ai busolă, alege două obiecte vizibile, două repere situate cât mai departe şi aliniate pe direcţia de mers. Mergi până la primul dintre ele şi înainte de a pleca spre al doilea, alege un alt obiect îndepărtat, situat pe direcţia de călătorie. În timpul mersului rămâi pe această linie. Verifică-ţi mereu urmele drumului parcurs – pentru a te asigura că păstrezi direcţia corectă.
Membrii grupului vor merge în şir indian la distanţă de 10-15 m (30 paşi) unul de celălalt. Ultimul om din coloană va compara adesea direcţia de mers a şirului cu indicaţia busolei, sau cu orientarea vizuală, să se asigure că înaintează în linie dreaptă – mai ales când lipsesc puncte vizibile de reper.
Când faci o pauză, semnalează şi marchează obiectele de reper. Nu le pierde şi nu le uita.
Odihneşte-te cu faţa spre direcţia de mers. Desenează o săgeatăpe sol. Sau construieşte-o din pietre înşirate pe jos.
Evaluarea distanţelor este înşelătoare. Pentru siguranţă, după ce faci aprecierea, înmulţeşte-o cu trei. Cât despre parcurgerea distanţelor, supraestimează-le lungimea, iar viteza de mers consider-o cam de 3-4 km/h în condiţii normale.
Probabil că vei fi obligat să faci devieri şi ocolişuri, căci vei da peste obstacole cum ar fi: tufăriş des, stânci, mlaştină. Înainte de a porni pe un drum ocolitor, stabileşte cu atenţie şi precizie care va fi locul dincolo de obstacol, în care vei reintra pe direcţia de mers prestabilită după terminarea ocolului.
Înscrie pe hartă drumul parcurs, pentru a te convinge că nu deviezi de la destinaţie – mergând pe un cerc mare.
Marchează drumul parcurs cu bolovani, crengi, resturi etc. Atât pentru folosul tău – dacă vei fi nevoit să te întorci, cât şi al eventualilor urmaşi. Ciopleşte cu un briceag, cu o piatră sau cu un obiect ascuţit semne vizibile de marcare, repere în scoarţa copacilor: pete albe, cam la nivelul pieptului, având o formă uşor de re-marcat, chiar dacă ninge.
1. Nu te speria;
2. Opreşte-te şi aşează-te;
3. Gândeşte-te şi aminteşte-ţi ce ai făcut, pe unde ai mers;
4. Marchează locul în care te afli;
5. Încearcă să regăseşti poteca, drumul, linia sau direcţia de mers.
Dacă reuşeşti să găseşti drumul pe care ai venit şi să mergi înapoi – nu te-ai rătăcit cu adevărat.
Dacă nu reuşeşti, întoarce-te la marcaj.
Pregăteşte-te să înnoptezi acolo, înainte de lăsarea întunericului. Mâine dimineaţă situaţia ţi se va părea mult mai bună.
Cum afli cât timp mai este până la lăsarea întunericului: întinde braţul spre soare. Îndoaie mâna şi aşază degetele orizontale sub soare. Numără câte degete sunt între soare şi orizont – fiecare deget reprezintă 1/4 oră.
Aprinde un foc care să facă şi fum (pentru semnalizare). Încropeşte un adăpost. Mănâncă, bea, odihneşte-te, dormi. Nu consuma energie căutând drumul pe întuneric.
Ziua încearcă să ajungi într-un loc înalt: într-un copac sau pe deal. Caută să descoperi fumul pe care-l face focul de tabără al restului grupului.
Desenează pe o bucată de hârtie sau pe o scoarţă de copac o hartă cu văile, râurile, dealurile pe care le vezi. Niciodată să nu-ţi închipui că memoria reţine bine peisajul.
Dacă nici aşa nu găseşti o soluţie înseamnă că ai rămas singur şi trebuie să te descurci fără ajutoare. Îndreaptă-te pe drumul cel mai drept şi mai scurt posibil spre malul mării sau spre un loc cunoscut. Sau coboară la vale, pe lângă râu. Chiar şi în zona cea mai pustie şi nepopulată, până la urmă tot o să dai de oameni şi de locuinţe.
